PROIECT DE COLABORARE INTERNAȚIONALĂ „Extinderea capacității de medicină fetală în Republica Moldova”

 

Finalizarea cu succes a Proiectului de Colaborare Internațională 

Institutul Mamei și Copilului anunță finalizarea cu succes a Proiectului de colaborare internațională „Extinderea capacității de medicină fetală în Republica Moldova”, implementat în perioada 2022–2025 în parteneriat cu Fetal Medicine Foundation (Regatul Unit). 

Proiectul a avut drept scop dezvoltarea durabilă a medicinei fetale în Republica Moldova prin instruirea avansată a specialiștilor, transferul de expertiză internațională și instituirea unei Unități de Medicină Fetală în cadrul Institutului Mamei și Copilului . 

Pe parcursul celor trei ani de implementare, au fost realizate obiectivele asumate, printre care: 

  • Instituirea și operaționalizarea Unității de Medicină Fetală, funcțională conform standardelor internaționale FMF;
  • Instruirea și certificarea specialiștilor în medicină fetală, inclusiv formarea competențelor în ecografia de trimestrul I (11–13 săptămâni), ecografia morfologică de trimestrul II (20 săptămâni) și examinările Doppler placentare și fetale, în conformitate cu standardele FMF  ;
  • Implementarea programelor de fellowship, mentorat și teleconferințe periodice cu experți internaționali;
  • Dotarea Unității de Medicină Fetală cu echipamente medicale moderne și mobilier specializat, cu sprijinul Fundației  ;
  • Implementarea screeningului fetal avansat și consolidarea mecanismelor de monitorizare și control al calității serviciilor oferite. 

În cadrul proiectului, au fost formați zeci de specialiști în conformitate cu standardele FMF, iar serviciile de diagnostic prenatal avansat au devenit accesibile unui număr tot mai mare de femei însărcinate din Republica Moldova. De asemenea, proiectul a contribuit la integrarea serviciilor de medicină fetală în sistemul perinatal de sănătate și la alinierea practicilor clinice la standardele internaționale de excelență.

Implementarea proiectului a fost coordonată de către Prof. Kypros Nicolaides, Președinte al Fundației de Medicină Fetală, și de echipa Institutului Mamei și Copilului, sub conducerea Directorului instituției, Conf. univ. Sergiu Gladun, cu implicarea coordonatorilor desemnați ai proiectului Dondiuc Iurie (MDA) și Daniela Borș (GBR). 

Institutul Mamei și Copilului exprimă profunda recunoștință față de partenerii internaționali pentru sprijinul acordat și pentru contribuția esențială la dezvoltarea medicinei fetale în Republica Moldova. 

Proiectul va avea continuitate. Avem deja confirmarea disponibilității pentru colaborare în continuare din partea Fundației de Medicină Fetală, ceea ce deschide noi perspective pentru consolidarea competențelor profesionale, extinderea serviciilor și dezvoltarea unor noi direcții de excelență în domeniul medicinei materno-fetale. 

Prin această colaborare strategică, Institutul Mamei și Copilului își reafirmă angajamentul de a asigura servicii medicale de înaltă calitate, aliniate standardelor internaționale, în beneficiul sănătății mamei și copilului din Republica Moldova. 


 INTERNATIONAL COLLABORATION PROJECT "Expanding Fetal Medicine Capacity in the Republic of Moldova"

 Memorandum of Understanding Between The Ministry of Foreign Affairs of the Hellenic Republic and the Ministry of Health of the Republic of Moldova and the Fetal Medicine Foundation on A FETAL MEDICINE PROGRAMME FOR THE PERIOD 2022.2025

  

 

 Copyright © 2026. IMSP Institutul Mamei și Copilului. Toate drepturile sunt rezervate.