În perioada 27–31 octombrie 2025, la Institutul Mamei și Copilului, se desfășoară atelierul de instruire „Implementarea și monitorizarea Codului Internațional de Marketing al Substituenților Laptelui Matern” – un eveniment de referință pentru profesioniștii dedicați sănătății copiilor și sprijinului mamelor.
Participanți: medici pediatri, neonatologi, medici de familie, igieniști și epidemiologi – specialiști care împărtășesc același obiectiv: crearea unui mediu de susținere pentru alăptare ca alegere naturală, sigură și benefică pentru dezvoltarea copilului.
Evenimentul este organizat în parteneriat cu Ministerul Sănătății al Republicii Moldova, UNICEF Moldova și Asociația medicilor pneumologi pediatri „Sante”, unind experiența și resursele pentru a promova politici și practici responsabile în domeniul alăptării.
La deschiderea atelierului au fost prezenți:
Angela Paraschiv – Secretar de Stat, Ministerul Sănătății
Maha Damaj – Reprezentantă UNICEF în Republica Moldova
Sergiu Gladun – Director, Institutul Mamei și Copilului
Atelierul se bucură de contribuția valoroasă a dr. Susanna Harutyunyan, expert internațional în promovarea alăptării, care va împărtăși exemple de bune practici și perspective globale menite să inspire și să consolideze acțiunile naționale.
Teme de discuție:
Practici moderne de alimentație a sugarilor și aplicarea Codului în Republica Moldova
Fiziologia și importanța alăptării pentru sănătatea mamei și copilului
Riscurile asociate alimentației artificiale
Beneficiile economice și sociale ale alăptării
Impactul marketingului asupra deciziilor mamelor
Prevederile-cheie ale Codului Internațional și provocările actuale în implementare
Evenimentul marchează un pas esențial în consolidarea eforturilor comune pentru protejarea, promovarea și sprijinirea alăptării – o investiție directă în sănătatea copiilor, în bunăstarea familiilor din întreaga țară.

