Vizită de lucru a reprezentanților Stichting Sociaal – Medische Hulpverlening aan OOST – Europe din Olanda și AO CICD PHOENIX din mun. Chișinău

La data de 9 iunie curent, reprezentanții organizației Stichting Sociaal – Medische Hulpverlening aan OOST – Europe din Olanda și AO Centrul Internațional de Colaborare și Dezvoltare PHOENIX din mun. Chișinău, au întreprins o vizită de lucru la Institutul Mamei și Copilului.

Discuțiile purtate cu administrația instituției și conducătorii unor subdiviziuni clinice, au vizat proiectele de donație care au fost recepționate de IMC pe parcursul timpului din partea celor două organizații, precum și posibilitatea oferirii unor ajutoare umanitare pe viitor.

Domnul Sergiu Gladun, Director IMC, a adus sincere mulțumiri domnului Roel Boer, Președintele SMHO din Olanda și doamnei Irina Rusanovschi, Președinte AO CICD PHOENIX pentru receptivitate, colaborare și suportul oferit în beneficiul personalului medical și a pacienților instituției.

 

 Copyright © 2024. IMSP Institutul Mamei și Copilului. Toate drepturile sunt rezervate.