Unitatea Primiri Urgențe a Institutului Mamei și Copilului a prins culoare grație unor picturi de interior

Picturile de pe pereții interiori ai secției, au fost realizate datorită suportului financiar oferit de Clubul Rotary din Chislehurst, Marea Britanie prin intermediul ChildAid pentru Europa de Est, Marea Britanie și cu susţinerea Fundaţiei Tony Hawks Centru din mun. Chişinău.

Lucrările au fost executate de către doamna Elena Frunze, cadru didactic în ceramică artistică, Șef Departament Arte Decorative şi Sculptură, Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice cu ajutorul voluntarei Viorica Moldovan, masterand anul II la Facultatea Arte Plastice, Decorative şi Design, de la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice.

În cadrul unui eveniment de prezentare a lucrărilor realizate care a avut loc astăzi, domnul Sergiu Gladun, Director, IMC a ținut să aducă sincere mulțumiri partenerilor de la Tony Hawks Centru, în persoana domnului Grigore Covalciuc, partenerilor din Marea Britanie, dar și doamnei Elena Frunze pentru realizarea acestui proiect inedit menit să aducă o atmosferă binevoitoare, plăcută pentru pacienții și personalul medical din secție.

Unitatea de Primiri Urgențe - este o subdiviziune destinată triajului, evaluării și tratamentului de urgență a pacienților cu afecțiuni acute, care se prezintă de sinestătător, transportați de ambulanțe sau transferați din alte instituții medicale.

 

 Copyright © 2024. IMSP Institutul Mamei și Copilului. Toate drepturile sunt rezervate.