Distinsă doamnă Academician Eva Gudumac , doctor habilitat în medicină, profesor universitar, director-coordonator al Centrului Naţional Ştiinţifico-Practic de Chirurgie Pediatrică „Natalia Gheorghiu”, Om Emerit
Cu ocazia onorabilului jubileu de 80 de ani, Vă urăm cele mai sincere felicitări şi urări de bine alături sănătate, fericire și prosperitate! Ne exprimăm admirația și recunoștința profundă pentru întreaga dumneavoastră activitate profesională care reprezintă un exemplu de devotament neobosit și implicare în una dintre cele mai complicate ramuri ale medicinei – chirurgia pediatrică.
Datorită calităților personale remarcabile, dedicației și consecvenței ați devenit un om de știință proeminent, recunoscut pe plan național și internațional ce a contribuit semnificativ la dezvoltarea medicinei din țara noastră. A-ți rămas un cadrul didactic apropiat de studenţi, rezidenţi, medici de familie, chirurgi, fiind profesor la care inteligenţa se împletesc cu o vastă cultură chirurgicală şi generală. Aportul deosebit realizat pe parcursul timpului, a avut drept rezultat efectuarea unui număr impresionant de intervenții chirurgicale, tratarea și salvarea a mii de copii și educarea profesională a tinerilor generații de medici. A-ți contribuit la dezvoltarea tuturor compartimentelor chirurgiei pediatrice (chirurgia generală, chirurgia neonatală, chirurgia septică, chirurgia toraco-abdominală, ortopedia şi traumatologia, combustiologia, urologia, anesteziologia şi reanimatologia, neurochirurgia, oncopediatria etc.).
Sunteți un om de înaltă ţinută profesională şi socială ce are în continuu dorinţa împlinirii la perfecţiune a sarcinilor chirurgicale, dorind ca Centrul Naţional Ştiinţifico-practic de Chirurgie Pediatrică „Academician Natalia Gheorghiu” a IMC , fiind preocupată de menţinerea instituţiei la un nivel de frunte, aşa cum a întemeiat-o în anul 1957 Academicianul Natalia Gheorghiu.
Stimată doamnă Eva Gudumac,
La acest frumos popas aniversar, vă dorim optimism, forță de muncă și perseverență în realizarea obiectivelor propuse. Să aveți parte de multe bucurii alături de familie și prieteni, să Vă păstrați spiritul de militant activ pentru cauza științei medicale și să simțiți mereu umărul și sprijinul colegilor IMSP Institutul Mamei și Copilului.
La Mulți Ani!
Cu alese sentimente,
Colectivul IMSP Institutul Mamei și Copilului