Lansarea Săptămânii internaționale de prevenire a cancerului de col uterin: fă screeningul și vaccinează-te împotriva virusului papiloma uman

Astăzi, 26 ianuarie, la Institutul Mamei și Copilului (IMC), a avut loc lansarea Săptămânii internaționale de prevenire a cancerului de col uterin, o inițiativă dedicată informării, conștientizării și mobilizării populației în vederea prevenirii acestei afecțiuni.

Programul național de screening cervical asigură acces gratuit la testul citologic pentru femeile cu vârsta între 25 și 61 de ani, indiferent de statutul de asigurare.

„Dincolo de statistici, cancerul de col uterin înseamnă vieți reale – mame, fiice, surori, colege, femei aflate în plină forță a vieții. Fiecare caz prevenit înseamnă o familie care nu trece prin suferință, un copil care nu își pierde mama, o femeie care își poate continua viața cu demnitate și speranță. Avem astăzi cunoștințele, instrumentele și responsabilitatea de a preveni această boală. Vaccinarea, screeningul și diagnosticarea precoce nu sunt doar opțiuni medicale – sunt acte de grijă, solidaritate și respect față de viață”, a menționat Angela Paraschiv.

Cancerul de col uterin rămâne una dintre cele mai prevenibile forme de cancer, fiind singurul tip de cancer care poate fi evitat aproape în totalitate prin screening cervical organizat și vaccinare împotriva virusului papiloma uman (HPV). Anual, în Republica Moldova, aproximativ 300-330 de femei sunt diagnosticate cu cancer de col uterin, ceea ce înseamnă un caz nou în fiecare zi. În același timp, se înregistrează 150-160 de decese, adică un deces la fiecare trei zile cauzat de această maladie. Totodată, în fiecare an, 600-700 de femei sunt diagnosticate cu leziuni precanceroase, ceea ce confirmă importanța crucială a depistării timpurii.

În acest context, Ministerul Sănătății, în parteneriat cu Compania Națională de Asigurări în Medicină, Agenția Națională pentru Sănătate Publică, Biroul Relații cu Diaspora, Agenția de Guvernare Electronică și partenerii de dezvoltare, desfășoară o serie de activități de informare și comunicare la nivel național, inclusiv online, dedicate femeilor din țară și din diasporă.

 

 Copyright © 2026. IMSP Institutul Mamei și Copilului. Toate drepturile sunt rezervate.