- Detalii
- Accesări: 3515
Academician, profesor universitar la USMF „Nicolae Testemiţanu”, doctor habilitat în medicină. Laureat al Premiului de Stat în domeniul Ştiinţei şi Tehnicii. Ordinul Republicii.
Biroul său de la Spitalul Clinic Municipal nr. 1 pare a fi o bibliotecă. Cărţile, aceşti prieteni înţelepţi şi cordiali, îi sînt călăuze de o viaţă. În ambianţa lor ascult cu luare aminte monologul dlui academician Gheorghe Palade:
- Din 1959, eram specialist principal al Ministerului Sănătăţii al republicii în domeniul obstetricii şi ginecologiei. Am avut fericirea să activez alături de un mare organizator al sistemului de ocrotire a sănătăţii, ministrul Nicolae Testemiţanu. Cea mai stringentă era problema ocrotirii sănătăţii mamei şi copilului. Se vedea clar necesitatea formării unei structuri complexe cu un departament metodologic, care ar putea dirija activitatea în domeniul respectiv din întreaga republică. Apăru ideea fondării unui centru republican pentru ocrotirea sănătăţii mamei şi copilului. El a fost deschis, în ianuarie 1982, şi era preconizat pentru deservirea din punct de vedere organizator-metodic si curativă a femeilor gravide, în naştere, după naştere, a pacienţilor ginecologici şi, desigur, a copiilor. În URSS acesta era unicul centru, unde se îmbinau de minune disciplina obstetrică şi a pediatriei, cu cea de perinatologie. Fireşte, Centrul avea nevoie de cadre. De aceea, catedra Obstetrică şi Ginecologie, condusă de mine, a fost transferată de la Spitalul Orăşenesc nr. 1, unde activa pînă atunci, la Centrul proaspăt organizat. S-a întîmplat aceasta în ianuarie 1982 şi am lucrat acolo pînă în martie 1988. La Centrul Mamei şi Copilului, care era o instituţie republicană, aria obligaţiilor catedrei sporise evident. Permanent veneau la cursuri de reciclare specialiştii de profil.
- Detalii
- Accesări: 2877
doctor habilitat în medicină, profesor cercetător, director al IMSP ICŞDOSMşiC de la 16 aprilie 2003
Doi ochi de copil, sinceri şi curioşi de parcă doresc să cuprindă tot cuprinsul unei lumi necuprinse, care abia li se deschidea... Poate că acea curiozitate înnăscută, sporită de necesitatea cunoaşterii, avea să o conducă, mai tîrziu, pe potecile întortocheate ale cercetărilor intr-un domeniu dintre cele mai importante pentru viaţa omului. Deocamdată insă Ludmila o cuprinse cu minuţele-i plinure pe surioara mai mare Lenuţa şi ambele privesc ţintă intr-acolo, de unde li s-a spus că va zbura o păsărică. Fotograful a imortalizat clipa, iar Lenuţa, care e elevă, a scris pe verso: „Priveşte, tăticule, şi nu uita de cei scumpi si dragi ai tăi. Mila si Lena. 20.VI. 1949T Mila împlinise în ziua asta exact patru anişori. Tăticul Anton Bunduchi fost director de scoală la Buţeni. se afla prea departe de casă, tocmai pe unde se simţea suflarea de gheaţă a Arcticii. L-au dus încolo autorităţile sovietice, învinuindu-1 că ar fi întors din cale carele cu pîine, care trebuia să fie predată de consătenii săi statului, de agitaţie împotriva regimului sovietic. L-au declarat „duşman al poporului’' şi, în septembrie 1945, l-au condamnat la şapte ani privaţiune de libertate. Acum el se afla printre constructorii căii ferate între Peciora şi Vorcuta, toţi ca unul avînd acelaşi destin vitreg. Nu încape îndoială că fotografia fiicelor sale avea să-i aducă bucurie, cu atît mai mult că pe cea mai mică, Milica, o legănase doar vreo două luni de zile, pînă cînd a fost arestat.
- Detalii
- Accesări: 13201
Un fapt documentar, ce a avut loc acum circa două secole: la 2 ianuarie 1814, cîntăreţul de strană în biserica din Cremenciug, ţinutul Soroca, Miron Oţel, fiu de preot, căsătorit cu Sofronia, fiică de mazil, scria cu mina proprie o cerere către autorităţile bisericeşti din Basarabia de atunci, rugind să fie avansat în postul de diacon, adică pe prima treaptă a ierarhiei preoţeşti, precizînd că „citeşte şi scrie moldoveneşte”, că a învăţat carte fiind îndrumat de tatăl său, la şcoala bisericească de acolo. Rugămintea îi fu satisfăcută. Miron Oţel deveni dascăl, iar în 1835 îl aflăm ca preot la Tătărăuca Veche. El pune începuturile ştiinţei de carte în acest sat răzeşesc, în care, în anul 1862, se întemeiază oficial o şcoală bisericească. Fiii şi nepoţii lui Miron Oţel, se vede, nu l-au urmat în preoţie, ci au făcut legămînt cu pămîntul, devenind şi ei răzeşi ca şi ceilalţi tătărăuceni.