Secția ginecologie chirurgicală

   Sectia de Ginecologie Chirurgicala  a luat ființă in anul 1981 odată cu inaugurarea Centrului pentru Ocrotirea Sănătății Mamei si Copilului. La moment este parte componentă a Departamentului de Ginecologie a IMSP IMC.

 La conducerea secției s-a aflat  Dr. Ludmila Oprea, medic ginecolog cu experiență bogată și aptitudini deosebite în ginecologia chirurgicală, asistenta superioara Vera Onofrei. Lucrul curativ și practic s-a desfășurat pe atunci sub egida catedrei Obstetrică si Ginecologie, în frunte cu Prof. Gheorghe Paladi, actualmente academician AȘM. 

Din 1988, după formarea IMSP IMC, secția de ginecologie chirurgicală a desfășurat o activitate fructuoasă fiind dirijată de Catedra Obstetrică si Ginecologie a Universității de Stat de Medicină „N. Testemițanu”, sub egida profesorului Eugen Gladun, Om emerit, Laureat al Premiului de Stat al Republicii Moldova, care a stat la baza fondării ginecologiei chirurgicale și a  contribuit în continuu la formarea tinerilor specialiști şi maturizarea întregului colectiv. Această perioadă a fost marcată ca o nouă etapă în dezvoltarea ginecologiei chirurgicale din Moldova.

In secție se efectuiaza anual circa 1000 de intervenții chirurgicale. Sunt implementate un număr mare de metode noi de tratament atât conservative cât și chirugicale, metode moderne în conduita postoperatorie și profilaxia complicațiilor trombembolice și septicopurulente.

Chirurgia minim invazivă (laparoscopia si histeroscopia) are o tradiție în secția ginecologie chirurgicală, având avantajele recuperării rapide și a ratei mai scăzute a complicațiilor. Laparoscopia se face în scop diagnostic dar și terapeutic pentru boala inflamatorie pelvină, patologia benignă ovariană (inclusiv endometrioza), tubară sau sindromul dolor pelvin cronic. Intervențiile pentru sarcinile extrauterine se efectuează de elecție laparoscopic.

Au fost publicate un număr mare de lucrări științifice în reviste de specialitate autohtone si din străinătate, printre care se menționează: „Laparoscopic treatment of unruptured 13 week tubal pregnancy” (Gynecological Surgery. Heidelberg. 2004, vol.1, no.4, p. 279-280. (ISSN 0268-8621); „Laparoscopic treatment of ovarian cyst during pregnancy” (Obstetrica şi Ginecologia. Cluj-Napoca. 2005. vol.LIII, no. 2. p. 177-179. (ISSN 1220-5532); „Intraoperative ultrasound during surgical treatment of multiple uterine myomas” (Gynecological Surgery, Heidelberg, 2005. vol.2, no 3, p. 223-225. (ISSN 0268-8621); „Ovarian dysgerminoma in Mayer-Rokitansky-Kuster-Hauser syndrome”. European Journal of Ostetrics, Gynecology and Reproductive Biology. Amsterdam. 2007, vol.131, no.1, p. 105-106. (ISSN 0028-2243) IF:1.582(2009). Este pregătită pentru tipar monografia, monoautor: Ana Mișina „Anomaliile dezvoltării organelor genitale feminine” (embriologia, clasificarea, diagnosticul, corecția chirurgicală).

Actualmente secția este condusă de dr. în șt. med., conf. cercet., medic obstetrician ginecolog categoria superioară., Membru a Societății Obstetricienilor Ginecologilor din Moldova, Membru a ESOG. Dr. Misina A.E. În activitatea sa profesională paralel cu activitatea curativă a publicat 204 lucrări științifice în reviste naționale și internaționale de profil, este posesoarea a 6 medalii (4 de aur si 2 de bronz) de la Expozitii Internationale de Invenții.

 

Membrii secției au o capacitate extraordinară de a lucra în echipă atît în cadrul colectivului cît si cu alte departamente și instituții.

 

Descriere

·                       30 paturi structurate în saloane a cîte 1, 2 si 4 persoane, cu grup sanitar comun la cinci saloane;

·                       1 sală de pansamente;

·                       1 sală de procedure;

·                       1 sală pentru mici operații.

 

Echipa Medicală

 

 

Dr.Ana Mișina - șefa secției, dr. în șt. med., conf. cercet., medic obstetrician ginecolog categoria superioară. Membru a Societații Obstetricienilor Ginecologilor din Moldova, Membru a ESOG.

 

Dr. Patricia Harea–medic obstetrician ginecolog, categoria I. Membru a Societații Obstetricieni Ginecologilor din Moldova, Membru a ESGE.

 

Dr. Ana Țurcanu – medic obstetrician ginecolog, categoria I. Membru a Societații Obstetricieni Ginecologilor din Moldova, Membru Asociației de Colposcopie din Moldova.

 

 

Daniela Roșca – medic obstetrician ginecolog, categoria I. Membru a Societații Obstetricieni Ginecologilor din Moldova, doctorand.

 

Stela Țurcanu- asistentă superioară, categoria superioară

·            Lilia Harghel  – asistentă mici operații , categoria superioară

·            Olga Petica – asistentă de proceduri, categoria II

·            Maria Coghîlniceanu  – asistentă medical, categoria superioară

·            Elena Macaru  – asistentă medical, categoria superioară

·            Nicoleta Osipova -asistentă medical, categoria II 

·            Valentina Zîmbreanu – asistentă medical, categoria superioară

 

 

Domenii de activitate generală

·  Intervenții chirurgicale ginecologice cuprinzând patologia corpului si colului uterin (fibrom uterin, adenomioză, polip endometrial, polip endocervical), patologia tubară si ovariană (chisturi ovariene si paraovariene, chisturi endometriale, fibrom ovarian, sarcină extrauterină).

·  Corecții chirurgicale a anomaliilor congenitale de dezvoltare a organelor genitale (uter bicorn, uter septat, sept vaginal, atrezia de himen, sindromul Mayer-Rokitansky-Kuster-Hauser, etc.);

·  Operatii organomenajante în caz de miom uterin si chisturi ovariene;

·  Investigarea si tratamentul sterilitații (laparascopii, histeroscopii);

·  Investigarea si tratamentul prolapsurilor vaginale, uterine;

·  Chiuretaje uterine;

·   Întreruperi chirurgicale si medicamentoase de sarcină.

 

Medicii Secției de Ginecologie chirurgicală oferă consultații în Secția Consultativă Ginecologie, aflat în incinta spitalului. 

 

Contact: + 3732 22 52 38 39 – informații secție, programări internări 

 

 

 Copyright © 2024. IMSP Institutul Mamei și Copilului. Toate drepturile sunt rezervate.